Fernando Pessoa Quote

Niciodată nu iubim pe cineva. Iubim doar ideea pe care ne-o facem despre acel cineva. E un concept care ne aparţine şi, de fapt, pe noi înşine ne iubim.E un adevăr valabil în toate etapele iubirii. În cazul iubirii sexuale ne căutăm propria noastră plăcere prin intermediul unui corp străin. În iubirea diferită de cea sexuală ne căutăm plăcerea prin intermediul ideii create de noi. Onanismul este abject, dar, la drept vorbind, el rămâne expresia perfectă a logicii amoroase. Numai el nu înşeală pe nimeni, nu se preface.Relaţiile între un suflet şi altul, prin intermediul unor lucruri atât de nesigure şi divergente cum sunt cuvintele obişnuite şi gesturile pe care le facem, sunt un subiect de o ciudată complexitate. Nici chiar în actul în care ne cunoaştem nu cunoaştem nimic. Amândoi spun Te iubesc sau gândesc şi simt reciproc acest lucru, dar fiecare vrea să exprime o idee diferită, o viaţă diferită, poate chiar o culoare sau un parfum diferit, în suma abstractă a impresiilor din care se constituie activitatea sufletului.

Fernando Pessoa

Related Quotes

About Fernando Pessoa

Fernando António Nogueira Pessoa (Portuguese: [fɨɾˈnɐ̃du pɨˈsoɐ]; 13 June 1888 – 30 November 1935) was a Portuguese poet, writer, literary critic, translator, publisher, and philosopher, described as one of the most significant literary figures of the 20th century and one of the greatest poets in the Portuguese language. He also wrote in and translated from English and French.
Pessoa was a prolific writer, and not only under his own name, for he created approximately seventy-five others, of which three stand out: Alberto Caeiro, Álvaro de Campos, and Ricardo Reis. He did not call them pseudonyms because he felt that this did not capture their true independent intellectual life and instead called them heteronyms. These imaginary figures sometimes held unpopular or extreme views.