Nichita Stănescu Quote
Sunt un om viu.Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.Abia am timp să mă mir că exist, darmă bucur totdeauna că sunt.Nu mă realizez deplin niciodată,pentru căam o idee din ce în ce mai bunădespre viaţă.Mă cutremură diferenţa dintre mineşi firul ierbii,dintre mine şi lei,dintre mine şi insulele de luminăale stelelor.Dintre mine şi numere,bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.Am şi-un defect un păcat:iau în serios iarba,iau în serios leii,mişcările aproape perfecte ale cerului.Şi-o rană întâmplătoare la mânămă face să văd prin ea,ca printr-un ochean,durerile lumii, războaiele.Dintr-o astfel de întâmplaremi s-a tras marea înţelegerepe care-o am pentru Ulise - şibărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.Cu greu mi-aş putea imaginaun pământ pustiu, rotindu-seîn jurul soarelui...(Poate şi fiindcă există pe lumeastfel de versuri.)Îmi olace să râd, deşirâd rar, având mereu câte o treabă,ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,pe oceanul oval al fantaziei.E un spectacol de neuitat acelade-a şti,de-a descoperiharta universului în expansiune,în timp ce-ţi priveştio fotografie din copilărie!E un trup al tău vechi,pe care l-ai rătăcitşi nici măcar un anunţ, datcu litere groase,nu-ţi pferă vreo şansăsă-l mai regăseşti.Îmi desfac papirusul vieţiiplin de hieroglife,şi ceea ce pot comunicaacum, aici,după o descifrare anevoioasă,dar nu lipăsită de satisfacţii,e un poem închinat păcii,ce are, pe scurt, următorul cuprins:Nu vreau,când îmi ridic tâmpla din perne,să se lungească-n urma mea pe paturimoartea,şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râuoprit.Nici după fiecare pas,în golul dinapoia mea rămas,nu vreausă urce moartea-n sus, asemeniunei coloane de mercur,bolţi de infern proptind deasupra-mi...Dar curcubeul negru-al ei, de alge,de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.E o fertilitate nemaipomenităîn pământ şi-n pietre şi în schelării,magnetic, timpul, clipită cu clipită,gândurile mi le-nalţăca pe nişte trupuri vii.E o fertilitate nemaipomenităîn pământ şi-n pietre şi în schelării.Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,s-ar şi umple de ferigi, de bălării!Doar chipul tău prelung iubito,lasă-l aşa cum este, răzimatîntre două bătăi ale inimii mele,
Sunt un om viu.Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.Abia am timp să mă mir că exist, darmă bucur totdeauna că sunt.Nu mă realizez deplin niciodată,pentru căam o idee din ce în ce mai bunădespre viaţă.Mă cutremură diferenţa dintre mineşi firul ierbii,dintre mine şi lei,dintre mine şi insulele de luminăale stelelor.Dintre mine şi numere,bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.Am şi-un defect un păcat:iau în serios iarba,iau în serios leii,mişcările aproape perfecte ale cerului.Şi-o rană întâmplătoare la mânămă face să văd prin ea,ca printr-un ochean,durerile lumii, războaiele.Dintr-o astfel de întâmplaremi s-a tras marea înţelegerepe care-o am pentru Ulise - şibărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.Cu greu mi-aş putea imaginaun pământ pustiu, rotindu-seîn jurul soarelui...(Poate şi fiindcă există pe lumeastfel de versuri.)Îmi olace să râd, deşirâd rar, având mereu câte o treabă,ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,pe oceanul oval al fantaziei.E un spectacol de neuitat acelade-a şti,de-a descoperiharta universului în expansiune,în timp ce-ţi priveştio fotografie din copilărie!E un trup al tău vechi,pe care l-ai rătăcitşi nici măcar un anunţ, datcu litere groase,nu-ţi pferă vreo şansăsă-l mai regăseşti.Îmi desfac papirusul vieţiiplin de hieroglife,şi ceea ce pot comunicaacum, aici,după o descifrare anevoioasă,dar nu lipăsită de satisfacţii,e un poem închinat păcii,ce are, pe scurt, următorul cuprins:Nu vreau,când îmi ridic tâmpla din perne,să se lungească-n urma mea pe paturimoartea,şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râuoprit.Nici după fiecare pas,în golul dinapoia mea rămas,nu vreausă urce moartea-n sus, asemeniunei coloane de mercur,bolţi de infern proptind deasupra-mi...Dar curcubeul negru-al ei, de alge,de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.E o fertilitate nemaipomenităîn pământ şi-n pietre şi în schelării,magnetic, timpul, clipită cu clipită,gândurile mi le-nalţăca pe nişte trupuri vii.E o fertilitate nemaipomenităîn pământ şi-n pietre şi în schelării.Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,s-ar şi umple de ferigi, de bălării!Doar chipul tău prelung iubito,lasă-l aşa cum este, răzimatîntre două bătăi ale inimii mele,